articole

Create special pentru audiofili, căștile Philips Fidelio X3 oferă performanțe excelente, confort si un design deosebit

Modelul Fidelio X3 va fi disponibil in Romania in luna iunie.

 Philips lansează Fidelio X3, căști performante, stilate, create pentru audiofili.

Fidelio X3 este cel mai recent model al popularei serii Fidelio și cea mai recentă versiune a căștilor de tip „open-back” Fidelio, apreciate atât de audiofili, cât și de artiști datorită fidelității audio.

Fidelio X3 va fi disponibil în România luna iunie.

Experiența Fidelio este construită în jurul creării unor produse de calitate și este axată pe trei piloni: calitatea sunetului, calitatea design-ului și experiența de utilizare îmbunătățită . Modelul X3 este primul dintr-o nouă serie de produse Fidelio și reprezintă vârful de gamă al seriei.

Philips Sound a conceput Fidelio X3 pentru a îmbina armonios fidelitatea audio cu basul generos și o gamă medie caldă, unde focus-ul este un sunet de impact ce separă instrumentele de voci, în timp ce notele înalte sunt curate, detaliate și au o extensie desosebită. Rezultatul este un sunet spațios, muzica părând să se extindă dincolo de limitele căștilor, creând o experiență unică care este autentică și care oferă totuși scara unui spectacol live.

Difuzoarele din materiale polimerice cu mai multe straturi, umplute cu gel pentru o mai bună amortizare, și un sistem puternic de magneți din neodim permite, de asemenea, o frecvență naturală extinsă și o reproducere spațială precisă, care pun în valoare bass-ul bogat al gamei Philips Fidelio.

Dispunând de cupe cu două straturi, cu o nouă construcție și o formă internă concepută pentru a reduce vibrațiile, difuzoarele căștilor Fidelio X3 sunt pre-înclinate până la un unghi de 15 grade pentru a se potrivi mai bine cu forma naturală a urechii și pentru a asigura că muzica este direcționată direct în canalul auditiv pentru o experiență de audiție cu adevărat imersivă.

Modelul Fidelio X3 dispune de un finisaj premium ce oferă durabilitate și confort. Materialele au fost selectate de la partenerii europeni pentru a îmbunătăți aspectul și calitatea produsului.

O constructie ușoară dar solidă, din oțel satinat,  este acoperită cu piele Muirhead de culoare neagră provenită dintr-o sursă responabilă, iar o bandă din pâslă groasă și bureți cu memorie acoperiți cu velur ce garantează un confort excepțional chiar și în timpul sesiunilor lungi de ascultare.

Căștile oferă spațialitate datorită design-ului de tip „open-back”, iar arhitectura avansată de care beneficiază Fidelio X3 înlocuiește un grilaj tradițional cu o țesătură Kvadrat transparentă acustic, pentru a reduce acumulările de presiune și reflexele undelor staționare din spatele difuzoarelor.

Fidelio X3 atinge niveluri de înaltă performanță printr-o lățime de bandă excepțională, acreditată de HRA, de la 5hz la 40 KHz. Fidelio X3 poate fi utilizat și în balanced mode pentru a oferi canalelor dreapta și stânga direcții separate pentru a reduce apariția inteferentelor și a îmbunătăți separarea stereo. Un cablu este inclus și conține un conector TRRS de 2,5 mm pentru o conexiune performantă la dispozitive audio hi-res.

Dispunând de un sunet de cea mai bună calitate, Fidelio X3 este rezultatul unei atenții minuțioase la fiecare detaliu legat de performanță, confort și design.

Despre TP Vision

TP Vision este un jucător cheie pe segmentul divertismentului digital video la nivel mondial. TP Vision se axează pe dezvoltarea, producerea şi comercializarea televizoarelor (Europa, Rusia, Orientul Mijlociu, America de Sud, India şi anumite ţări din regiunea Asia-Pacific) și produselor audio Philips (la nivel global). Realizăm acestea prin îmbinarea experienţei noastre în design şi moştenirii Philips în inovaţie TV cu excelenţa operaţională, flexibilitatea şi viteza tehnologiei TPV. Toate aceste atuuri ne permit să aducem pe piaţă televizoare de înaltă calitate: inteligente şi uşor de utilizat, cu un design sofisticat. Credem în produse care le oferă consumatorilor o experienţă audio și TV superioară. Datorită televizoarelor Philips, TP Vision este lider global pe piaţa de ospitalitate. TP Vision este licenţiatul exclusiv de brand al televizoarelor Philips pentru ţările menţionate mai sus și pentru produsele audio Philips la nivel global. TP Vision are aproape 2.000 de angajaţi în mai multe zone de pe glob şi este deţinută 100% de TPV, producător TV mondial de top de monitoare şi LCD, care vinde şi comercializează televizoarele Philips în China. De-a lungul anilor, grupul TPV a reuşit să-şi stimuleze dezvoltarea profitând de economiile de scară şi competenţele sale principale în cercetare şi dezvoltare, producţie, eficienţă logistică şi calitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *