articole

Samsung, lider al industriei, redefinește conectivitatea prin noile standarde Wi-Fi

[Image] Samsung is leading the industry with new standards in Wi-Fi connectivity

Galaxy Note10 – primul smartphone care primește certificarea Wi-Fi CERTIFICAT 6TM din partea Wi-Fi Alliance

Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi că Galaxy Note10 a fost numit de Wi-Fi Alliance drept primul smartphone certificat pentru noul standard în tehnologia de conectivitate – Wi-Fi 6.

„În calitate de pionier în experiențe mobile, Samsung se mândrește cu faptul că este una dintre primele companii care deține acreditarea Wi-Fi CERTIFICAT 6TM. Galaxy Note10 este smartphone-ul din gama noastră flagship și primul smartphone certificat cu Wi-Fi CERTIFICAT 6TM. Suntem extrem de încântați să aducem Wi-Fi 6 consumatorilor noștri, atât pe Note10, cât și pe Galaxy S10.”, a declarat Inkang Song, vicepreședinte și Head Technology Strategy Group of IT & Mobile Communications Division, Samsung Electronics.

Wi-Fi 6 permite noi experiențe mobile

Wi-Fi este componenta esențială de infrastructură necesară pentru funcționarea corespunzătoare a unui număr tot mai mare de dispozitive comerciale și de consum. De la televizoare, electrocasnice, până la sisteme de securitate și de comunicații, pentru toate acestea nevoia de conectivitate crește tot mai mult. De mulți ani, alianța Wi-Fi este lider în industrie și stabilește standardele de conectivitate. Odată cu lansarea Wi-Fi 6 în acest an, o nouă certificare a fost lansată, în așa fel încât Alianța Wi-Fi să se asigure că sunt îndeplinite cele mai înalte standarde posibile.

Tehnologia Wi-Fi 6 se bazează pe performanțele generațiilor Wi-Fi anterioare și este cea mai recentă tehnologie lansată de Institutul de Ingineri Electrici și Electronici (IEEE). Wi-Fi 6 va funcționa pe banda de 2,4 și pe cea de 5 GHz, va oferi o capacitate mai mare decât cea a generațiilor anterioare și va dubla numărul de benzi. Dispozitivele certificate de Wi-Fi Alliance, clasificate drept „Wi-Fi CERTIFIED 6TM”, vor oferi noi capabilități, care nu erau posibile anterior.

  • Wi-Fi 6 va permite redarea conținutului de divertisment la o calitate mult mai înaltă,  gestionând simultan conectivitatea în casă, pe toate device-urile disponibile.
  • În exterior, Wi-Fi 6 va îmbunătăți conectivitatea în zonele cu populație ridicată și va oferi un serviciu îmbunătățit pe măsură ce oamenii se află în mișcare.
  • În ceea ce privește întreprinderile, această nouă tehnologie va permite o automatizare mai mare și capabilități mai avansate în domeniul asistenței medicale și în învățarea electronică, precum și gestionarea unui număr mare de utilizatori și a unor volume mari de date.

Dispozitivele mobile Samsung cu Wi-Fi CERTIFIED 6TM vin cu performanțe mai fiabile chiar și în situații critice. Acest lucru este posibil datorită unor funcționalități cheie ale tehnologiei Wi-Fi 6. De exemplu:

  • Uplink și downlink – în Orthogonal Frequency Division Multiple Access (OFDMA)crește eficiența și scade latența în mediile cu solicitare mare. Acest lucru îi permite lui Samsung Note10 să aibă o conectivitate stabilă în medii cu multe dispozitive conectate.
  • Target-Wakeup Time (TWT) – îmbunătățește eficiența puterii în dispozitivele cu Wi-Fi CERTIFICATE 6TM, inclusiv Galaxy Note10. Deoarece TWT programează timpul de transmisie între Galaxy Note10 și punctul de acces, acest lucru îi permite lui Galaxy Note10 să-și gestioneze puterea eficient până la timpul de trezire predeterminat.
  • Multi-User, Multiple-Input, Multiple-Output (MU-MIMO) – permite transferarea mai multor date simultan, permițând astfel punctelor de acces să gestioneze un număr mai mare de dispozitive simultan atunci când Galaxy Note10 este conectat la Wi-Fi 6.

Ca urmare a colaborării strânse cu Wi-Fi Alliance, Galaxy Note10 și Galaxy S10 beneficiază de Wi-Fi 6 încă de la lansare. Acesta oferă utilizatorilor conexiune Wi-Fi mai rapidă în zonele aglomerate, precum și apeluri video și streaming de înaltă calitate, fără întreruperi.

Pentru mai multe informații despre Galaxy Note10 și Wi-Fi 6, vizitați Samsung Newsroom sau www.samsung.com/galaxy .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *