Comunicat de presa

EXCLUSIV: PENTRU PRIMA DATĂ BĂNCILE ÎȘI EXPUN PUNCTUL DE VEDERE REFERITOR LA NEGOCIERILE CU CONSUMATORII

Vizibil, cuantificabil și benefic – așa descriu băncile efectul implicării CSALB în rezolvarea problemelor dintre consumatori și instituțiile financiare. După aproape trei ani și jumătate de activitate a Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) se constată o deschidere din ce în ce mai mare a instituțiilor bancare din România către rezolvarea pe cale amiabilă a problemelor cu consumatorii.…

Continue Reading
Comunicat de presa

48 de țări se întrec la Campionatul Mondial de Orientare Nokian Tyres

  București, 13 august 2019 – Campionatul Mondial de Orientare va avea loc săptămâna aceasta în Østfold, Norvegia. Sportivi de top din 48 de țări se întrec în cursele pe distanțe mijlocii, distanțe lungi și ștafetă, iar cursele cu spectatori vor fi organizate și în cursul săptămânii. Și în acest an, Nokian Tyres este sponsorul principal al WOC. Campionatul mondial…

Continue Reading
articole

Samsung duce fotografia cu telefonul mobil la nivelul următor cu primul senzor de imagine de 108 MP din industria smartphone-urilor

Parteneriatul Samsung cu Xiaomi inovează segmentul camerelor telefoanelor mobilecu noul ISOCELL Bright HMX Samsung Electronics, lider mondial în industria semiconductoarelor, a lansat Samsung ISOCELL Bright HMX de 108 megapixeli (Mp), primul senzor de imagine din industrie, dezvoltat pentru telefoane mobile, care depășește 100 de milioane de pixeli. Cu cea mai recentă inovație, Samsung își va extinde ofertele de senzori de…

Continue Reading
articole, Comunicat de presa

Lenovo prezintă gama de servere single-socket, special concepute pentru procese intense

Noile platforme de server single socket Lenovo ThinkSystem SR635 și SR655 sunt special concepute pentru a susține potențialul complet al procesoarelor AMD EPYC™ 7002 Series. Contribuie la îmbunătățirea securității video și a altor aplicații critice pentru medii virtuale și edge cu capacități mai mari de stocare, procesare și grafică. Le permite organizațiilor să realizeze mai mult cu mai puțin efort,…

Continue Reading
Comunicat de presa

The Empty Shop, un nou record de donații – 60,7 tone de haine colectate în București, în doar 4 săptămâni

Campania „The Empty Shop” a strâns 60,7 tone de haine, donate de peste 8.600 de persoane care au trecut pragul Promenada mall, inițiatorul proiectului 322 de kilograme sunt reprezentate de haine noi 56,2 tone de articole vestimentare au ajuns deja prin intermediul Crucii Roșii Române la peste 4700 de persoane din zone sărace, predominant din mediul rural, familii cu mulți copii,…

Continue Reading
articole

FIFA 20 readuce jucătorii pe străzile orașelor cu VOLTA Football

FIFA 20 și noul mod de joc VOLTA Football le va permite jucătorilor să aplice pe stadioane dribling-urile și mișcările învățate pe stradă, dar și viceversa. De la loviturile cu mantinela și fentele specifice futsal, VOLTA dă viață flerului și creativității fotbalului de stradă în FIFA 20. Gameplay-ul VOLTA Football este construit pe motorul de joc existent EA SPORTS FIFA…

Continue Reading
articole, Comunicat de presa

Învață de la ambasadorul internațional Leica – Kristian Dowling – cum să stăpânești arta fotografiei nocturne

Revoluția digitală în fotografia nocturnă Înainte, făceam fotografii folosindu-ne de lumina zilei, tocmai ca să evităm provocările de pe timp de noapte. Întâmpinam dificultăți din cauza lipsei ecranelor LCD și nici nu aveam o imagine clară a subiectului fotografiat. Orice greșeală ne costa scump, de la filmul consumat la developarea acestuia. Revoluția digitală, însă, ne permite să vedem, astăzi, exact…

Continue Reading
articole

Samsung și Under Armour prezintă Galaxy Watch Active 2 – ediția Under Armour

Ediția exclusivă Galaxy Watch Active2 Under Armour este gândită pentru a oferi experiențe unice care să îi ajute pe alergători să își atingă obiectivele de fitness Samsung Electronics Co., Ltd. și Under Armous Inc., au anunțat astăzi o ediție exclusivă – Under Armour Edition a celui mai recent smartwatch lansat de Samsung, Galaxy Watch Active2. Galaxy Watch Active2 Under Armour…

Continue Reading