articole

DLC-ul History and Parts disponibil acum pentru versiunea de console a jocului Kerbal Space Program: Enhanced Edition

Noi provocări inspirate de încercările istorice a omenirii de cucerire a spațiului cosmic, într-o abordare tipică universului Kerbal

Private Division, Squad și BlitWorks au anunțat disponibilitatea DLC-ului Kerbal Space Program: History and Parts Pack pentru PlayStation®4 și pentru familia de console Xbox One, inclusiv Xbox One X. Kerbal Space Program: History and Parts Pack reprezintă primul pachet de conținut suplimentar, ce se poate descărca pentru Kerbal Space Program: Enhanced Edition, versiunea de consolă a deosebit de popularului simulator spațial. Noile adiții includ 10 misiuni inspirate de unele dintre cele mai curajoase evenimente din istoria umanității, noi componente inspirate din Cursa Spațială și noi costume de astronaut, pentru a exprima și mai bine stilul Kerbal. În plus, producătorii au inclus noi zone de lansare, inclusiv Mun Launch Site disponibil în momentul de față doar în versiunea de console a jocului.

“Suntem dedicați să oferim suport jucătorilor de pe console și suntem mândri de răbdarea de care au dat dovadă și pe care dorim s-o răsplătim prin lansarea unuia dintre cele mai reușite expansion-uri din versiunea de PC a jocului Kerbal Space Program,” a declarat Nestor Gomez, Lead Producer în cadrul Squad. “DLC-ul History and Parts Pack aduce noi misiuni captivante și o selecție de noi componente nemaiîntâlnite până acum în cadrul Kerbal Space Program: Enhanced Edition.”

Kerbal Space Program: History and Parts Pack include diferite misiuni inspirate din istoria explorării spațiului cosmic. De la primele plimbări făcute în spațiu și până la aselenizarea pe Mun, jucătorii pot încerca să recreeze momentele din istoria spațială a umanității, dar în stilul unic Kerbal. Kerbal Space Program: History and Parts Pack include și noi componente, respectiv noi costume de astronaut inspirate din Cursa Spațială.

“Echipa noastră include mai mulți fani ai explorării spațiale, astfel suntem deosebit de încântați să le oferim jucătorilor Kerbal Space Program: Enhanced Edition, conținut nou bazat pe una dintre cele mai curajoase perioade din istoria umanității,” a declarat Michael Cook, producător executiv în cadrul Private Division. “Pachetul History and Parts Pack le oferă jucătorilor de console șansa de a retrăi și reinventa zilele de glorie a Cursei Spațiale, în stilul tradițional și distractiv al universului Kerbal.”

Despre Kerbal Space Program

În Kerbal Space Program, jucătorii primesc sarcina de a administra programul spațial al unei rase extraterestre, denumită Kerbals. El are acces la o selecție de componente pentru a construi o navetă spațială complet funcțională, care zboară în concordanță cu legile aerodinamicii și a fizicii ce se aplică în orbită. După construirea navei, jucătorii au posibilitatea de a lansa o echipă de astronauți care să exploreze noi planete în sistemul solar Kerbal. Dacă reușește să țină echipajul în viață, jucătorul poate construi noi baze și stații spațiale extinzând și mai mult raza de explorare.

Kerbal Space Program include trei moduri de joc. În modul Science, jucătorii pot conduce experimente pentru a descoperi noi tehnologii și a extinde cunoștințele rasei Kerbal. În modul Career, ei vor superviza fiecare aspect al programului spațial, inclusiv construcția navei, strategia de lansare, obținerea finanțării necesare a programului, dezvoltarea de îmbunătățiri etc. În modul Sandbox, jucătorii pot crea nava spațială a visurilor lor, folosind orice componentă și tehnologie din joc.

Kerbal Space Program: History and Parts Pack este disponibil acum pentru PS4™ și Xbox One  la prețuri pornind de la 9.99 de dolari. Kerbal Space Program are o încadrare de 3+ în sistemul PEGI, fiind potrivit oricărui utilizator cu vârsta de peste trei ani. Pentru mai multe informații despre Kerbal Space Program, vizitați canalul YouTube, canalul oficial Twitter, pagina oficială de Facebook sau pagina oficială www.KerbalSpaceProgram.com.

Private Division este parte a companiei Take-Two Interactive Software, Inc. (NASDAQ:TTWO).

Despre Squad

Cu sediul în Mexico City, Squad sunt dezvoltatorii deosebit de popularului simulator spațial, Kerbal Space Program. Echipa este compusă din mai mulți indivizi cu proveniență internațională, ambițioși și deosebit de pasionați de jocurile video, de spațiu și de științe, care s-au reinventat ca dezvoltatori de jocuri video.

Despre BlitWorks

Cu sediul în Barcelona, înființat în 2012, BlitWorks este un studio de portare și de publicare digitală, cunoscută pentru calitatea deosebită a portărilor realizate. Printre proiectele finalizate de curând se numără conversii ale unor jocuri deosebit de populare precum Sonic CD, Jet Set Radio, FEZ, Spelunky, Bastion sau Don’t Starve pentru diferite console și platforme mobile. Pentru mai multe informații despre BlitWorks vizitați pagina www.blitworks.com sau urmăriți canalul de Twitter http://www.twitter.com/blitworks.

Despre Private Division

Private Division este un publisher care se concentrează pe producători și care oferă suportul necesar dezvoltatorilor independenți atât pentru dezvoltarea de jocuri, cât și pentru transformarea lor în succes la nivel comercial, dar și la nivelul presei de specialitate. Compania a publicat Kerbal Space Program și va continua să publice proiectele unor dezvoltatori deosebit de talentați precum Obsidian Entertainment, Panache Digital Games, V1 Interactive și alții. Private Division are sediul în New York City, dar are birouri și în Seattle, Las Vegas, respectiv Munchen. Pentru mai multe detalii vizitați www.privatedivision.com.

Despre Take-Two Interactive Software

Cu sediul în New York City, Take-Two Interactive Software, Inc. este unul dintre liderii industriei de divertisment digital, care se ocupă de dezvoltarea, publicarea și promovarea de produse de divertisment digital în întreaga lume. Compania dezvoltă și publică jocuri video în principal prin firmele subsidiare deținute precum Rockstar Games și 2K, dar și prin Private Division și Social Point, cel din urmă fiind unul dintre liderii  segmentului de gaming mobil. Produsele companiei sunt dezvoltate pentru console și PC-uri, inclusiv smartphone-uri și tablete, fiind distribuite în format fizic prin intermediul partenerilor retail, dar și sub formă de descărcare digitală și servicii de streaming prin cloud. Compania este listată în mod public la NASDAQ având simbolul TTWO. Pentru mai multe informații despre companie vizitați pagina http://www.take2games.com.

Toate drepturile și mărcile comerciale folosite în comunicat reprezintă proprietatea deținătorilor și sunt folosite cu acordul lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *