Comunicat de presa

AMD este încântată să anunțe că jucătorul profesionist de CS:GO, Oleksandr ‘s1mple’ Kostyliev, este cel mai nou ambasador oficial al AMD.

en_1200x628

Oleksandr ‘s1mple’ Kostyliev – cel mai bun jucător de CS:GO din lume în anul 2018, conform HLTV.org – este un tânăr și foarte capabil sniper, care se bucură de un potențial uriaș. Acesta a făcut pasul în peisajul profesionist de CS:GO în urmă cu câțiva ani, și a evoluat rapid într-una dintre cele mai mari vedete ale acestui sport electronic.

Fiind responsabil cu sarcinile de AWP în cadrul Natus Vincere (NAVI), s1mple și-a ajuat echipa să cucerească locul întâi în competițiile recente de CS:GO, precum Asia Championships 2018 sau ESL One: Cologne 2018.

„Sunt foarte fericit să vă anunț că, începând de astăzi, voi reprezenta oficial AMD și produsele dezvoltate de companie, pe care le folosesc și eu”, a declarat Oleksandr ‘s1mple’ Kostyliev. „Acesta este primul parteneriat de o asemenea anvergură pentru mine și simt aceeași responsabilitate pe umeri ca atunci când miile de fani loiali îmi urmăresc meciurile. Parteneriatul nostru abia începe și sunt absolut convins că va fi unul fructuos și de durată”, a completat tânărul gamer profesionist.

Procesoarele AMD Ryzen sunt concepute pentru performanțe impecabile, și servesc nevoilor cele mai pretențioase ale gamerilor de top, care caută cele mai mari rezoluții și cele mai ridicate framerate-uri.

S1mple și AMD vor lucra împreună pentru a livra experiențe unice, în același timp construind o conexiune și mai strânsă cu membrii comunității sporturilor electronice, generând cerere pentru produsele AMD și expunând beneficiile de care se pot bucura fanii s1mple și AMD.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *