Uncategorized

Epson introduce apreciata gamă EcoTank în zona business .Costuri totale de utilizare foarte mici, design compact și intuitiv

București, 1 februarie 2019 – Epson introduce în zona mediului de afaceri gama de imprimante de succes EcoTank, prin trei noi modele monocrom. Echipamentele Epson EcoTank M2140, M1120 și M1100 oferă costuri totale de exploatare extrem de reduse și un design intuitiv și compact, au fiabilitate sporită și necesități minime de mentenanță, fiind adecvate unor clienți ce pot varia de la companii mari și clinici medicale, până la afaceri mici, birouri la domiciliu și alte tipuri de business.

Șapte modele suplimentare vor fi lansate în viitorul apropiat pentru a se adresa unei plaje și mai largi de nevoi ale consumatorilor. În seria care va însuma în total 10 modele sunt incluse funcționalități precum limbaje de imprimare PCL și GDI, feeder automat de documente, imprimare faţă-verso, funcționalităţi 4-in-1, Ethernet, USB și conectivitate Wi-Fi, viteze de imprimare de până la 20ppm și autonomie de până la 11.000 de pagini cu o singură realimentare cu cerneală.

Reggie Dubb, manager de produs la Epson Europe, declară: „Sistemele noastre cu rezervoare de mare capacitate încorporate în modelele EcoTank au depășit pragul de 30 de milioane de unități vândute în toată lumea. Succesul lor și cât de bine au fost primite de consumatori reprezintă motivul pentru care lansăm aceste noi modele către utilizatorii din mediul de afaceri. În mediile corporate, acestea sunt ideale ca dispozitive individuale sau pentru grupuri de lucru mici formate din până la trei persoane. În plus, în birourile mici sau de la domiciliu, echipamentele Epson pot fi utilizate ca imprimante desktop, dar şi în locații unde utilizatorii au nevoie de o imprimantă fiabilă, care necesită rareori realimentare, cum ar fi centrele medicale”.

Primele trei modele sunt disponibile începând cu octombrie 2018.

Funcții cheie ET-M2140 ET-M1120 ET-M1100
Funcționalitate 3in1 Imprimantă Imprimantă
Interfață USB USB + Wi-Fi USB
Viteză imprimare 20 ppm 15 ppm 15 ppm
Autonomie inițială 11.000 pagini

 

5.000 pagini 5.000 pagini
Rezoluție imprimare 600dpi 360dpi 360dpi
Duplex printing *    
Limbaj imprimare GDI GDI GDI

 

 

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informațiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ochelari inteligenți, sisteme de detecție şi roboți industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovațiilor şi depășirii așteptărilor clienților în ceea ce privește imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, grupul Epson are peste 81.000 de angajați în 85 de companii din întreaga lume şi se mândrește cu contribuțiile aduse comunităților în care își desfășoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului. http://global.epson.com/

Programul „Viziunea ecologică 2050”

http://eco.epson.com/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *