Uncategorized

Noile laptopuri ASUS Republic of Gamers anunțate la CES ajung în Europa

La scurt timp după dezvăluirea la CES 2019, cea mai nouă linie de laptopuri de gaming ASUS Republic of Gamers (ROG) a fost prezentată în premieră în Europa, la Varșovia. Noul portofoliu destinat gamerilor include notebook-ul cu tastatură detașabilă ROG Mothership, portabilele cu profil subțire ROG Zephyrus S GX701 și GX531, desktop replacement-ul ROG G703 și modelele ROG Strix SCAR II și ROG Strix Hero II, toate echipate cu hardware de ultimă oră, ce îmbunătățește experiența în jocurile momentului.

Dintre noile laptopuri de gaming, primul disponibil pe piața românească va fi Zephyrus S GX701, un model cu profil ultrasubțire, ce dispune de grafică NVIDIA GeForce RTX 2080 cu design Max-Q și 8GB GDDR6 VRAM, procesor Intel Core i7 din generația a 8-a și ecran de 17″, PANTONE Validated, cu rată de refresh de 144Hz și ramă foarte îngustă. Acesta va intra în ofertele partenerilor începând din luna februarie la prețuri ce vor porni de la aprox. 10 000 lei (inclusiv taxe, versiunea cu GPU RTX 2060Ti).

Zephyrus S GX701 este cel mai compact notebook de gaming de 17″ și este, de asemenea, cel mai subțire, măsurând numai 18,7 mm. Laptopul poate fi alimentat atât de la adaptorul AC obișnuit, necesar pentru o performanță maximă în gaming, cât și prin intrarea USB Type-C (USB-C), pentru sarcinile de zi cu zi.

Modelul folosește pentru răcire sistemul inovator Active Aerodynamic System (AAS), care are o admisie largă atunci când capacul este ridicat, pentru a crește fluxul de aer. Acesta absoarbe aer suplimentar prin grilele de ventilație de deasupra tastaturii, iar ventilatoarele duale îl propulsează prin patru radiatoare și grilele de ventilație din colțurile din spate, pentru a asigura faptul că Zephyrus S GX701 va rămâne rece în toate condițiile.

Familia de laptopuri de gaming Republic of Gamers GeForce RTX
După ce au ridicat ștacheta pentru performanța gamingului pe desktop și a calității vizuale în general, seriile NVIDIA GeForce RTX 20 sunt gata să facă același lucru și pe laptopuri. Noua arhitectură Turing devine mobilă, iar Republic of Gamers are o linie diversă pentru a întruni cerințele jucătorilor. Fiind mai mult decât simple implementări pentru cele mai noi nuclee grafice, noile portabile cu NVIDIA GeForce RTX de la ROG arătă hotărârea companiei pentru îmbunătățirea fiecărui aspect al gamingului mobil. Laptopurile au ecrane incredibil de rapide, încadrate de rame subțiri, captivând și mai mult jucătorii în acțiunea virtuală.

Răcirea avansată asigură maximum de performanță cu zgomot minim și profiluri prestabilite pentru diferite scenarii de utilizare. Multiple funcții exclusiviste ROG însoțesc componentele de ultimă oră, ajutând întreaga familie de produse să se detașează de restul de pe piață.

Pasionații de gaming au priorități diferite, astfel că laptopurile ASUS ROG le urmează cerințele. În cazul sistemelor de tip desktop replacement, performanța primează în fața portabilității, exemplul perfect find ROG G703. Lângă acesta se alătură compactul ROG Zephyrus S GX531. ROG Strix SCAR II și Hero II își preiau rolul lor în arena eSports într-o formă portabilă, completată cu un hardware de competiție.
Un design îmbunătățit bazat pe performanță
ASUS Gamers (ROG) a anunțat Mothership (GZ700), un nou desktop replacement care redefinește forma laptopurilor de gaming. În loc să stea așezat pe birou, ROG Mothership stă în poziție verticală pentru a absorbi mai mult aer în sistemul avansat de răcire. Tastatura se detașează și se pliază pentru a se potrivi diferitelor scenarii, oferind utilizatorilor libertatea de a găsi poziția perfectă, iar designul inovator oferă suficient spațiu pentru a pune toate difuzoarele direct sub ecran. Carcasa din aluminiu, prelucrată cu măiestrie, încadrează un ecran FHD de 17,3″ FHD, cu o rată de refresh de 144 Hz, timp de răspuns 3ms GTG și tehnologia G-SYNC. Acesta are la bază procesorul Intel Core i9-8950HK și dispune de cea mai recentă placă video NVIDIA GeForce RTX 2080.

ROG G703 este portdrapelul laptopurilor de tip desktop replacement
ROG G703 are la bază a 8-a generație de procesoare Intel Core, printre care se numără și procesorul Intel Core i9-8950HK, supratactat din fabrică la viteze de până la 4.8GHz.

Alegerea unui format tradițional de laptop de 17″ necesită o răcire mai bună și o carcasă mai groasă pentru a obține aceleași performanțe precum fratele său de mai sus, echipat cu guri de ventilație mai largi. Radiatoarele și ventilatoarele mai mari sunt atât de eficiente încât G703 poate ține pasul deși are mai puțin spațiu aerisit. ROG G703 dispune de un panou de nivel IPS cu rată de refresh de 144Hz, 3ms timp de răspuns (GTG) și NVIDIA G-SYNC, permițând un gameplay fluid chiar și la setările grafice Ultra.
G703 dispune, de asemenea, de stocare HyperDrive Extreme, care utilizează tehnologie exclusivă pentru a combina trei SSD-uri NVMe PCI Express (PCIe) în configurație RAID 0 pentru viteze la citire de până la 8700MB/s, cele mai rapide pentru un laptop.
Alipirea unui design familiar conferă un alt tip de polivalență. ROG G703 poate fi așezat pe genunchi, ceea ce pentru unii poate însemna diferența între a îndeplini sau nu un termen limită, mai ales atunci când se află acasă ori în deplasare. În ciuda faptului că este înrădăcinat în formatul tradițional, modelul G703 încorporează în continuare cea mai recentă tehnologie și caracteristici pentru a se menține în vârful topului.

ROG Zephyrus S GX531 stabilește noi standarde
Montarea unor componente high-end într-un laptop de gaming ultra-subțire este extrem de dificilă, în special când se dorește obținerea unei carcase mai subțiri ca înainte, însă Zephyrus S GX531 oferă un corp remarcabil de compact, o dovadă a capacității inginerești ROG. Exteriorul subțire măsoară aproape 15mm și integrează un ecran de 15,6″, cu rame super-înguste pentru a se potrivi într-o amprentă cât mai mică, astfel că puteți transporta portabilul într-o geantă dedicată mult mai ușor.

ROG Zephyrus S GX531 își reduce profilul fără a altera specificațiile. Primiți în acest pachet componente de ultimă oră precum cel mai nou procesor Intel Core i7-8750H, un ecran premium cu rată de refresh de 144Hz, plus alte caracteristici esențiale ROG. Acestea sunt înghesuite într-un pachet mai subțire ce renunță la unele lucruri disponibile în noul model compact ROG Zephyrus S GX701 de 17″. Zephyrus S este o alternativă pentru oamenii care prioritizează portabilitatea deasupra altor caracteristici.

Faceți diferența cu laptopurile ROG Strix pentru diferite tipuri de jocuri
ROG Strix ocupă zona de mijloc între bestiile de tip desktop replacement și laptopurile premium de gaming, ultra-subțiri. Forma Strix îmbină performanța și portabilitatea cu un design distinctiv ce iese din mulțime. În același timp, ramele sale super-înguste se integrează perfect, fiind mai ușor să vă scufundați în acțiunea de pe ecran. Mâinile se vor simți perfect pe tastatura în stilul desktop, ce este îmbunătățită cu taste dedicate pentru volum, oprire sonor și Armoury Crate.

Sistemul de iluminare oferă reflexii dincolo de birou, nu doar prin logoul de pe capac, ci și prin liniile difuze din zona frontală a laptopului. Aceste linii luminoase proiectează o strălucire Aura Sync în mediul de joc și oferă o multitudine de opțiuni de personalizare. Cele mai noi laptopuri ROG Strix sunt disponibile împreună cu procesoarele Intel Core i7-8750H cu șase nuclee și până la 32GB de memorie RAM. Acestea combină viteza unităților solid-state cu capacitatea HDD ce furnizează mai mult spațiu pentru cât mai multe jocuri. Hard diskul auxiliar poate fi înlocuit cu un SSHD mai rapid ce oferă memorie cache pentru datele accesate frecvent, accelerând timpii de încărcare.

ROG Strix SCAR II – configurat pentru pasionații de jocuri FPS
Construit pentru zona FPS-urilor din arena esports, ROG Strix SCAR II vine în variante cu ecrane de 15,6″ și 17,3″, disponibile cu aceiași frecvență de 144Hz și 3ms timp de răspuns. Ambele versiuni sunt personalizate cu motive inspirate de jocurile FPS și folosesc teme de camuflaj pentru a crea o potrivire estetică cu câmpul de luptă.

Tastele WASD, evidențiate, confirmă mai departe rădăcinile SCAR și asigură faptul că veți găsi drumul în jocurile FPS. Acceleratorul video NVIDIA GeForce RTX 2060 Ti oferă modelelor SCAR II GL504GV de 15″ și SCAR II GL704GV de 17″ suficientă forță pentru a obține un framerate cu trei cifre în cele mai populare shootere. Jucătorii experimentați ar trebui să facă upgrade la GeForce RTX 2070; modelele SCAR II GL504GW și GL704GW oferă această grafică mai puternică pentru ambele dimensiuni ale ecranului, oferind o performanță suplimentară în jocurile foarte competitive, în titlurile AAA și în scenariile VR. Puteți alege dintre ecranul mai mare, de 17″, ce este mai captivant și modelul compact de 15″, ce este mai portabil.

Construit pentru jocuri de tip MOBA: ROG Strix Hero II
ROG Strix Hero II este optimizat pentru jocuri de tip MOBA și este ideal pentru jucătorii care preferă un stil mai subtil. Texturile sale contrastante și modelul grafic cyber-text sunt mai discrete decât estetica agresivă întâlnită pe SCAR II, făcând modelul Hero II mai abordabil pentru publicul larg. În loc să evidențieze grupul de taste WASD, tastele translucide emit lumină pe linia QWER.

Hero II este disponibil exclusiv cu acceleratorul GeForce RTX 2060 Ti, ce este mai mult decât suficient pentru a ridica numărul cadrelor pe secundă în jocuri de tip MOBA sau în alte jocuri populare. Așa cum se întâmplă și în cazul modelului SCAR II, tehnologia NVIDIA Optimus conservă energia prin activarea graficii dedicate doar atunci când este necesară, astfel că se poate obține o autonomie mai mare pe întreaga zi și o performanță mai bună în jocuri atunci când este cerută.

Despre ASUS Republic of Gamers:
Republic of Gamers (ROG) este un brand ASUS dedicat creării celui mai bun hardware de gaming din lume. Lansat în 2006, ROG oferă o linie completă de produse recunoscute pentru performanță și calitate, incluzând plăci de bază, plăci video, laptopuri, desktopuri, monitoare, echipamente audio, routere și periferice. ROG participă și susține cele mai importante evenimente internaționale de gaming. Echipamentele ROG au fost utilizate în atingerea a sute de recorduri de overclocking și continuă să fie alegerea preferată a gamerilor și a utilizatorilor entuziaști din întreaga lume. Aflați mai multe despre alegerea campionilor pe https://rog.asus.com/.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *