articole, Comunicat de presa

Atenție la acvaplanare! Cum să rămâi în siguranța la volan pe timp de ploaie

București, 24.10.2017 – Toamna și-a intrat deja în drepturi depline și precipitațiile abundente au început să își facă și ele simțită prezența. Aversele imprevizibile creează depuneri generoase de apă pe carosabil care pot amenința siguranța șoferilor atunci când există pericolul pierderii controlului autovehiculului angajat în acvaplanare. Riscul acvaplanării este cel mai ridicat în viraje, unde apa are tendința de a se acumula, și în denivelările create de trafic în carosabil, care rețin apa. În aceste cazuri poate fi vorba de câțiva centimetri buni de apă care despart anvelopa de asfalt. Cu toate acestea, poți fi în siguranță la volan și pe vreme ploioasă, atâta timp cât respecți câteva reguli de bază.

Pe ploaie, două aspecte sunt de o importanță extraordinară: viteza de rulare și starea anvelopelor. În condițiile în care apa acumulată din precipitații inundă carosabilul, iar anvelopele tale sunt destul de uzate, trebuie să reduci viteza.

Aversele și anvelopele uzate nu sunt deloc o combinație fericită. De altfel, dacă viteza ta de rulare este prea mare, mașina va acvaplana chiar dacă anvelopele sunt bune. Pe ploaie torențială este indicat să reduci viteza cu până la 15-20 km/h, pentru a permite benzilor de rulare ale anvelopelor să elimine toată apa acumulată între acestea și asfalt,” explică Matti Morri, Technical Customer Service Manager la Nokian Tyres.

Pericolul acvaplanării există și atunci când anvelopele sunt în stare bună, însă anvelopele uzate fac acvaplanarea aproape de neevitat. Într-un test realizat de publicația finlandeză dedicată anvelopelor, Tekniikan Maailma, o anvelopă de vară de înaltă calitate aflată în stare bună de funcționare a început să acvaplaneze pe drum drept, pe o peliculă de apă de 6 mm acumulată pe asfalt, la viteza de 80km/h. Spre deosebire de o anvelopă de vară uzată, care a început să acvaplaneze la 70 km/h și de o anvelopă de iarnă fără ținte care a obținut rezultate și mai îngrijorătoare.

Cerințele dificile la care anvelopele trebuie să răspundă toamna

De regulă, conducătorii auto uzează la maxim anvelopele de vară în sezonul de toamnă și achiziționează un set nou de abia în primăvara anului următor, deși avantajele unui set de anvelope în stare bună sunt cele mai utile toamna.

Cu cât anvelopa este mai nouă, cu atât aceasta funcționează mai bine în orice tip de condiții meteorologice. În mod corespunzător, cu cât aceasta este mai uzată și adâncimea benzii de rulare mai scăzută, cu atât există un risc mai mare de acvaplanare. Aceasta deoarece volumul total al canelurilor anvelopei este prea mic pentru a mai strânge apa acumulată între aceasta și carosabil,” adaugă Morri.

Adâncimea benzii de rulare a unei anvelope de vară noi este de opt milimetri. Legislația permite rularea cu anvelope a căror adâncime a benzii de rulare măsoară minim 1,6 milimetri, însă în realitate aceste anvelope nu mai sunt sigure. Anvelopele trebuie înlocuite atunci când adâncimea benzii lor de rulare se apropie de 4 milimetri. La o bandă de rulare mai mică de această valoare proprietățile anti-acvaplanare se modifică radical. Presiunea anvelopelor are, de asemenea, un impact major asupra comportamentului autovehiculului pe vreme ploioasă. Verificarea regulată a presiunii din anvelope are avantajele sale, deoarece presiunea extrem de scăzută crește riscul acvaplanării și afectează proprietățile de rulare ale anvelopei.

Anticiparea este esențială

Fenomenul de acvaplanare apare atunci când se formează un strat de apă între anvelopă și carosabil. Acesta este perceput ca o derapare pe apă, când autovehiculul nu mai răspunde la comenzile viratorii din volan și pierde tracțiunea, putându-se astfel crea situații imprevizibile.
Conducătorii auto trebuie să fie prevăzători și să anticipeze situațiile periculoase, evitând torenții de apă care se formează pe marginea carosabilului.

„Nu înțeleg de ce foarte mulți șoferi merg pe timp ploios prin denivelările formate de trafic în carosabil, deoarece în aceste porțiuni se formează șuvoaie de apă și prezintă cel mai mare risc de acvaplanare. Rularea pe aceste porțiuni de șosea uzează de asemenea anvelopele, deoarece aici asfaltul este mai rugos. Acesta este un motiv în plus pentru care aceste denivelări trebuie evitate,” punctează Morri.

În cazul în care acvaplanarea apare în ciuda tuturor precauțiilor luate, păstrarea calmului și reacțiile corecte sunt extrem de importante: apăsarea ambreiajului, eliberarea pedalei de accelerație și păstrarea volanului în poziție stabilă; rotirea volanului nu are nici un efect, deoarece un autovehicul care acvaplanează nu va răspunde la această comandă.
Sfaturi pentru siguranța la volan pe timp de ploaie
;

  1. Redu viteza de rulare
  2. Evită denivelările pline cu apă din carosabil, unde riscul de acvaplanare este cel mai ridicat
  3. Utilizează anvelope aflate în stare bună, cu o adâncime a benzii de rulare de cel puțin 4 mm
  4. Verifică presiunea din anvelope
  5. Dacă apare acvaplanarea rămâi calm, apasă ambreiajul și păstrează volanul într-o poziție stabilă

Cum să reacționezi în caz de acvaplanare

 

  • Rămâi calm!
  • Apasă pedala de ambreiaj și ridică piciorul de pe pedala de accelerație pentru a reduce viteza.
  • Nu roti de volan stânga-dreapta; în schimb, îndreaptă volanul în direcția de deplasare și păstrează-l în această poziție până la recăpătarea aderenței.
  • Nu frâna sau accelera în timpul acvaplanării, deoarece astfel se va reduce aderența și mai mult .

Despre Nokian Tyres

Nokian Tyres a fost fondată în 1988, însă își are rădăcinile în anul 1898, când a fost înființată Suomen Gummitehdas Oy sau Fabrica de cauciuc finlandeză. Compania este cel mai nordic producător de anvelope din lume. Promovează și facilitează șofatul în siguranță, în condiții exigente. Anvelopele inovatoare pentru autoturisme de pasageri, camioane și mașini grele, sunt comercializate în special în zonele cu zăpadă, împădurite, și cu condiții de șofat dificile din cauza anotimpurilor schimbătoare.

În 2015, cifra de afaceri netă a companiei a fost de aproximativ 1,4 miliarde euro, iar la finalul anului numărul angajaților a fost de 4.400. Acțiunile Nokian Tyres sunt listate la bursa Nasdaq Helsinki. Unitățile de producție se află în Finlanda și Rusia. La sediul central din Nokia, Finlanda, are loc dezvoltarea centralizată a produselor, sunt finalizate prototipurile și sunt efectuate testele. Toate produsele sunt dezvoltate conform obiectivelor de siguranță durabilă și de respectare a mediului pe parcursul întregului ciclu de viață al produsului. Sediul central al Nokian Tyres se află în Nokia, Finlanda, iar sediul european este la Praga.

Pentru mai multe detalii despre companie, vă rugăm vizitați: www.nokiantyres.com

Pericolele acvaplanării:
www.nokiantyres.com/innovation/safety/dangers-of-aquaplaning/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *